• Norda susţine designul românesc
  • Design Interiordesign nordicdesign scandinavDesigneriInspiratieMinimalistNordaRomanescRomani

Norda susţine designul românesc

Experiența noastră de iubitori de design, ne face sufletul să tresalte din ce în ce mai des, la obiecte de design românesc. Iubim designul scandinav, dar mai ales principiile lui fundamentale care îl fac inconfundabil. Pe lângă asta, ne dorim să sprijinim designul românesc aflat la inceputul drumului spre afirmare. Așa că am decis să adăugăm un nou capitol în lumea Norda, alegând cu grijă designeri autohtoni care transmit aceleași lucruri ca designul nordic: simplitate, funcționalitate și frumusețe, toate învelite în forme inovative, meșteșug desăvârșit și eleganță discretă.

 

Design de interior romanesc

 

Credem cu tărie că generaţiile noi de designeri au ceva de spus, așa că am ales produse care să ajute la un mod de viață sustenabil, din materiale prietenoase cu mediul, adaptabile vieții moderne și flexibile. Ne plac produsele remarcabile, menite să îmbunătățească viața de zi cu zi și să o facă mai interesantă. Povestea din spatele obiectelor este un element important care ne ghidează pentru a avea produse de calitate și personalizate. Designerii români și-au scos capul în lume semnalându-și prezența la târgurile internaţionale de profil, precum Salone del Mobile Milano, Maison et Objet, imm Cologne. Acum considerăm că e rândul nostru să-i susținem!

 

Design de interior romanesc

 

Designul românesc încă rămâne un subiect de nișă, iar noi vrem să ne aduce contribuția pentru a ieși din această limitare. Dimensiunea actuală a designului în România nu este reprezentată de afaceri de anvergură, ci ateliere mici, în acord cu era digitală. Cum putem ajuta tinerii să se dezvolte? În primul rând oferind o platformă prin care să-și facă cunoscute creațiile lor. Pentru a oferi fiecaruia dintre designeri spațiul și atenția potrivită, îi vom introduce pe rând, la fiecare două săptămâni. Așa că stați aproape!

 

 

  • Design Interiordesign nordicdesign scandinavDesigneriInspiratieMinimalistNordaRomanescRomani

Comentarii la acest articol (0)

Lasa un comentariu